Nov 3, 2008

Mai suntem noi altruiști?


Mi se pare că astăzi nu mai există așa mult altruism printre noi... O parte din oameni au uitat să mai fie fie altruiști. Am citit multe articole legate de altruism și cei mai mulți autori se referau la el, ca fiind limita între realitate si ficțiune. Poate că au dreptate sau poate nu.


Atunci când eu mai fac unele fapte de altruism recunosc că simt o satisfacție personală: mă simt bine că am reușit să fac o faptă bună fără să aștept ceva în schimb, nici măcar un simplu mulțumesc. Mie îmi ajunge acea expresie de uimire de pe fața unei persoane învârstă atunci când îi cedez locul in maxi sau autobus. Dar mă pune oarecum pe gânduri.


De exemplu ieri, când mă întorceam de la Real, în maxi s-a urcat si o femeie însărcinată însă nimeni nu s-a grăbit să îi cedeze locul. Am rămas uimită fiindcă erau multi tineri care se uitau nepăsători la ea. Nu imi venea să cred. Cel care a lasat-o să stea jos a fost un bătrânel care abia se ținea pe picioare.

De ce azi facem ceva doar fiindcă așteptăm ceva în schimbul acelei fapte? Chiar nu mai există acea iubire față de semeni de care ni se spune încă din clasa 1 de la orele de religie?


Pentru mine altruismul e un fel de dăruire în folosul unei alte persoane și nu o fac doar pentru că mă simt bine, o fac pentru că vreau sa pun interesul unei persoane înaintea propriului meu interes.


Am observat că pentru unii altruismul e doar un cuvânt și nimic mai mult, sau îl practică doar pentru ca imaginea lui să crească în ochii celorlalți.


Altruismul nu există doar la oameni ci se manisfestă și la animale însă rămâne încă un mister pentru marii cercetători. Ca fericită posesoare a unui câine și a doi motani pot spune că am observat între ei comportamente de altruism.


În concluzie altruismul e un mod de viață, e o manifestare a iubirii față de ființele din jurul nostru fie ele cuvântătoare sau necuvâtătoare.

5 comments:

Anonymous said...

Altruismul e o energie. Cu cat dai cu atat se intoarce sub o forma sau alta.

Anthony Robbins spunea despre bani, ca e bine ca 10 % din salar, mereu sa fi altruist cu el si sa il oferi sub un mod sau altul.

Daca am da 10 % din orice, oare energia nu s-ar intoarce inmultita la noi?

Daca am da 10 % din timpul zilnic, unei fapte bune (24 minute) oare nu s-ar vedea o diferenta?

Mult succes !

Hermy said...

din pacate oamenii au uitat de mult ce inseamna altruismul; si cu atat mai mult sa fie altruisti. constat acest lucru si eu aproape zilnic.
ce e insa trist e faptul ca nu luam atitudine, faptul ca incepem sa ne obisnuim cu asta si incepe sa devina ceva normal.
daca vrem o schimbare ar trebui sa incepem sa reactionam, sa facem ceva, sa fim schimbarea pe care ne-o dorim

Anonymous said...

A fi altruist uneori dă dovadă de educaţie, cei 7 ani de acasă... dă dovadă de dragoste necondiţionată... şi uneori respect faţă de cei din jurul tău.
Altruismul e o atitudine care ne poate schimba, din oamenii răi care suntem acum, în nişte oameni mai buni.
Altruismul pune pe primul loc pe celălalt, nu pe mine.

Unknown said...

Bună întrebare!
Eu cred că orice om prin definiția lui e altruist. Însă ceea ce ne oprește de la a o arăta în viața de zi cu zi este această fugă continuă după superficialitate: n-am timp să stau la coadă la pâine... , n-am timp să las bătrânica să urce prima în autobuz... și exemplele pot continua.
Dacă într-o zi ne-am opri și am privi atenți în jurul nostru, am rămâne uimiți de ceea ce-am descoperi. A face o faptă bună nu te costă nimic, din contră chiar, îți aduce multe beneficii.

Altruismul nu-l înveți, nu-l descoperi și nici nu-l găsești în cărți, te naști cu el și-l simți în suflet odată cu-acel zâmbet de mulțumire de pe fața seamănului tău. E simplu ca un Mulțumesc.

Camelia said...

@ Călin
”Daca am da 10 % din timpul zilnic, unei fapte bune (24 minute) oare nu s-ar vedea o diferenta?”
Eu cred că s-ar vedea o diferență.

@Hermy
Ai dreptate.Numai că începutul e mai greu.

@Tavi
Azi am devenit mai egoiști și ne pasă de noi abia pe urmă contează și ceilalți.

@Radu
Uneori altruismul e mult mai simplu decât acel Mulțumesc.

Vă mulțumesc pt comm :)